CELE 5 NIVELURI ALE LEADERSHIPULUI
John C. MAXWELL

8.77

In stock

Description

Într-un limbaj extrem de accesibil și prin intermediul unor exemple concrete, John C. Maxwell ne descrie un concept testat în peste treizeci de ani de experiență profesională, ce poate fi aplicat într-o multitudine de organizații, indiferent de dimensiunea acestora. Este vorba despre cele cinci etape de leadership, autorul arătându-le cititorilor cum pot aprofunda fiecare nivel astfel încât să ajungă să aibă o influență cât mai mare în sfera în care își desfășoară activitatea, transformându-se în lideri respectați și de succes.

1. Poziția
Oamenii te urmează fiindcă sunt obligați.

2. Permisiunea
Oamenii te urmează fiindcă își doresc acest lucru.

3. Producția
Oamenii te urmează prin prisma a ceea ce ai făcut pentru organizație.

4. Dezvoltarea oamenilor
Oamenii te urmează prin prisma a ceea ce ai făcut pentru ei personal

5. Apogeul
Oamenii te urmează pentru ceea ce ești și pentru ceea ce reprezinți.

„John le-a predat managerilor de la Delta cele cinci niveluri de leadership, rezultatele fiind într-un final extraordinare. Punctele de vedere și principiile valoroase pe care ni le-a transmis ne-au fost de mare ajutor – indiferent de poziția deținută –, materializandu-se în creșterea eficienței și în îmbunătățirea performanței. John este un excelent specialist în comunicare și un bun cunoscător al științei conducerii, de la care cu toții avem de învățat.“ – Ed Bastian, președinte Delta Air Lines