Culorile incendiului
Pierre Lemaitre

11.00

In stock

Description

Al doilea volum din trilogia Copiii dezastrului

Februarie 1927. Parisul asistă la funeraliile lui Marcel Péricourt. Fiica lui, Madeleine, trebuie să preia conducerea imperiului financiar pe care l-a moştenit, însă destinul hotărăşte altceva. Cu un gest neobişnuit şi tragic, fiul ei, Paul, o împinge pe panta ruinei financiare şi a decăderii sociale.
Confruntată cu adversitatea bărbaţilor, cu lăcomia epocii, cu ambiţiile şi corupţia anturajului ei, Madeleine se vede nevoită să-şi folosească toate rezervele de inteligenţă, energie şi machiavelism pentru a supravieţui şi a-şi reconstrui viaţa. Sarcină cu atât mai dificilă într-o Franţă ce priveşte neputincioasă primele culori ale incendiului ce va pustii Europa.

“O adevărată frescă balzaciană a perioadei interbelice, având în centru portretul impresionant al unei femei hotărâte să răzbune nedreptăţile pe care le-a îndurat. O carte mai profundă, mai emoţionantă şi mai plină de revoltă decât La revedere acolo sus.” – Lire

„Culorile incendiului confirmă talentul de povestitor al unui mare romancier.” – L’Express

„O adevărată epopee populată cu personaje memorabile şi străbătută de la un cap la altul de un suspans devorator.” – Le Figaro Magazine

„Noul roman al lui Lemaitre este o comedie umană impecabil orchestrată.” – Le Journaldu Dimanche

Pierre Lemaitre s-a dedicat scrisului după o lungă carieră de profesor de literatură franceză şi americană. Romanele sale noir au avut mare succes de public şi de critică, multe fiind şi premi-ate: Travail soigné (Prix Cognac, 2006), Robe de marié (Meilleur Polar Francophone, 2009), Cadres noirs (Prix Le Point du Polar Européen, 2010). La revedere acolo sus, primul volum din trilogia Copiii dezastrului, i-a adus în 2013 Premiul Goncourt, cea mai importantă distincţie literară din Franţa.
La Editura Trei au apărut toate volumele din seria Verhoeven: Rosy & John, Irène, Alex (International Dagger Award 2013) și Camille (International Dagger Award 2015), romanul psihologic O viață și trei zile, precum și La revedere acolo sus, ecranizat în 2017 de Albert Dupontel.
Cărțile lui Pierre Lemaitre sunt traduse în peste 30 de limbi și câteva dintre ele sunt în curs de ecranizare.