Tot ce ne-am dorit
Emily Giffin

10.00

In stock

Description

Nina Browning este casatorita cu unul dintre membrii marcanti ai elitei din Nashville, iar sotul ei a facut o avere considerabila dupa ce si-a vandut firma de tehnologie. Desi fiul lor adorat fost acceptat la Universitatea Princeton, Nina, originara dintr-o familie din clasa de mijloc, se intreaba daca nu cumva noua ei viata a indepartat-o de la principiile cu care a fost crescuta.
Tom Volpe este un tata singur care lucreaza in mai multe locuri ca sa o poata creste pe fiica lui, Lyla. Calea lui a fost una singuratica, lunga si dificila, dar acum se poate relaxa, in sfarsit, dupa ce Lyla obtine o bursa la cel mai prestigios liceu privat din Nashville, Academia Windsor. Printre bogati si privilegiati, Lyla nu-si gaseste intotdeauna locul – iar tendinta tatalui ei de a fi prea protector nu o ajuta deloc – dar, in cele mai multe privinte, ea e o adolescenta tipica, fericita si implinita.
O fotografie facuta la betie, in timpul unei petreceri, schimba totul. Imaginea se propaga online cu viteza vantului, comunitatea de la Windsor este impartita si atmosfera musteste de controverse si acuzatii. In mijlocul minciunilor si al scandalului, Tom, Nina si Lyla sunt fortati de imprejurari sa se descurce impreuna – punand la indoiala relatiile lor cele mai stranse, intrebandu-se cine sunt, de fapt, si cautand in ei curajul de a-si trai vietile la adevaratul lor potential.
O calatorie fascinanta, care te pune pe ganduri. – Jodi Picoult
Un portret oportun si captivant al dimensiunilor complexe ale vietii moderne. Printre cele mai bune scrieri ale lui Emily Giffin. – Kristin Hannah

Fragment din cartea “Tot ce ne-am dorit” de Emily Giffin

“Cam o ora mai tarziu, cand eu inca eram prin oras, cu treburi, Kirk m-a sunat si m-a intrebat daca voiam sa luam pranzul impreuna.

– Vai, atat de rau e? am spus eu, gandindu-ma cum Kirk nu avea niciodata timp sa ia pranzul. Cel putin, nu unul fara interes de afaceri.
– Nu, n-a fost rau deloc. De fapt, a mers grozav! a exclamat el, cu glas vesel.
– Serios? am facut eu.
– Da. A decurs bine discutia. Imi place de el.
– Dar lui… i-a placut de tine?
– Fireste, a ras Kirk. Ce nu e de placut?
N-am luat in seama intrebarea, cerandu-i in schimb mai multe detalii.
– Iti povestesc mai multe cand ne vedem. Ne intalnim la club? a intrebat el, referindu-se la Belle Meade, clubul country de care apartineam – la fel ca farnilia lui.
– Aaa, am putea merge in alta parte? am spus eu, amintindu-mi de cum rna simtisem la club cand incepusem sa ies cu Kirk si familia lui.
Fusese stanjenitor personalul lingusitor, in camasile lor albe, apretate, incaperile formale, pline de covoare orientale si mobila veche si, cel mai mult dintre toate, membrii lui imbracati in alb imaculat. Nu existase nici un membru de culoare pana in 2012, iar aproape tot personalul era negru, desi, ca sa fiu sincera, dupa cum imi spusese Kirk, multi afro-americani fusesera invitati sa se alature clubu-lui, insa refuzasera. Nu puteam sa pretind ca nu-i intelegeam.
Undeva pe parcurs, cedasem luxului, concentrandu-ma mai putin pe exclusivitate si mai mult pe frumusetea, serenitatea si avantajul de a fi membri. Putine erau saptamanile cand nu petreceam macar cateva ore acolo, fie jucand tenis, intalnindu-ma cu Finch si Kirk la un gratar fara pretentii pentru cina sau band ceva cu prietenii mei pe veranda care dadea inspre terenul de golf.”