Despre sensul vietii
Mihai Morar, Parintele Necula

10.47

In stock

Description

Despre sensul vietii cu Mihai Morar si Parintele Necula

O invitatie la unitate, credinta si adevar

Cuvintele Parintelui Necula creeaza punti intre religii, intre credinciosi si atei, aducand oamenii mai aproape de marile adevaruri ale invataturilor crestine. Intr-o epoca a deznadejdii si a fricii, acest dialog dintre Mihai Morar si Parintele Necula abordeaza fara teama subiectele dificile ale actualitatii. Fiecare raspuns oferit la intrebarile pline de miez adresate de Mihai Morar incurajeaza cititorii sa-si pastreze intotdeauna speranta si credinta. Astfel, pagina cu pagina, se contureaza un alt mod de a privi lumea si problemele sale, adoptand o perspectiva plina de intelegere, iubire si incredere in puterea si frumusetea Lui Dumnezeu.
Ce ar mai fi de zis? O vom face probabil in timpul cat Dumnezeu ne va ingadui sa o mai facem. Cand vom fi plecati, undeva, intr-un colt de biblioteca si aceasta rogojina de carte pe care ne-am lasat sufletele la vedere. Multumesc, Mihai, pentru prietenie. Si celor ce ne sunt prieteni ori dusmani, deopotriva, sanatate. Nu mai e vreme de ura. De muscat din morminte. Din vazduh, din bunici si parinti. E vremea sa cautam sens vietilor noastre. – Parintele Constantin Necula
Parintele Constantin Necula este convins ca oamenii au nevoie sa primeasca invatatura de credinta printr-o atitudine binevoitoare, nicidecum printr-o privire incruntata, acompaniata de un ton superior. De aceea, cauta mereu sa aiba un discurs viu, dezbracat de platitudini si de limbajul de lemn pe care-l auzim de obicei in cuvantarile fetelor bisericesti. – Adevarul.ro
Parintele Constantin Necula e un risipitor. Acest fapt nu mai reprezinta pentru nimeni un secret. Imparte cu nemiluita, incoace si incolo, fara a avea vreo strategie, sau a se dramui, intr-un fel sau altul, bucurie si cuvant ziditor. – Protos. Maxim Morariu, doctor in teologie al Facultatii de Teologie Ortodoxa din Cadrul UBB, Cluj-Napoca.
Ma bucur ca Parintele Constantin Necula face parte din lumea lui Mihai Morar! Abia astept cartea, pe care o vreau neaparat cu autografe si cu doua ganduri din partea amandurora, imi sunt dragi si imi sunt prieteni. Cartea o voi tine pe raftul meu de langa pat. Eu seara citesc cateva randuri care sa-mi linisteasca spiritul. Asta e ritualul meu de dinainte de somn: ori ascult muzica clasica ori citesc… este foarte important ca inainte de a dormi sa avem o stare de liniste, chiar povestea un psiholog ca sunt foarte importante ultimele 20 de minute de dinainte de a adormi. Intr-o lume in care se vorbeste in gura mare doar despre tehnologie, avem nevoie si de un mic manual care sa stie cum “sa taca” despre frumusetea vesniciei sufletului. – Daniel Buzdugan, om de radio
Sa dai Vietii copii… suprema putere a lui a fi. Asta spune Mihai Morar, copilul. Asa am invatat si noi, ceilalti copii, sa fim. Il stiu pe Mihai somnoros, chiar si cand nu s-a putut trezi cu ocazia unor sesiuni de jogging. Il stim vorbaret, un om ce poate alerga un intreg matinal de cateva ore. Acum, l-am descoperit pe Mihail, copilul, dar si pe adultul care ne arata, din perspectiva lui, un sens al vietii. Asa sa ne traiesti si sa ne incanti cum doar tu stii, fain si simplu. – Radu Valcan, actor si prezentator TV
Cartile sunt televizorul oamenilor destepti si ma bucura atunci cand cineva mai construieste si astfel de televizoare. Parintele Necula si Mihai par sa vina din lumi pe cat de diferite pe atat de apropiate si, cum amandoi imi sunt apropiati, sunt sigur ca veti gasi in randurile scrise de ei si voi, apropierea. Toate cartile, oricare ar fi ele, au macar un cuvant despre iubire. Despre asta e cartea lor. Pentru ca cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire (I Ioan 4,8). – Dan Negru, prezentator TV