Gandeste ca un milionar
Jim Stovall

11.00

In stock

Description

Lumea se schimba permanent in jurul nostru, uneori cu o viteza ametitoare. Cu toate acestea, exista cateva principii de baza, care au definit dintotdeauna paradigma unei vieti implinite si pline de satisfactii. Este si ideea de baza a cartii lui Jim Stovall, autor, speaker si membru al Fundatiei Napoleon Hill.

Cartea reprezinta o combinatie unica de sfaturi simple, din viata de zi cu zi, care ne inspira si ne ajuta sa gandim mai eficient si sa evoluam, atat pe plan personal, cat si profesional. Subiectele alese, desi abordate de autor in editorialele pe care le-a scris in mai bine de un deceniu, sunt de o surprinzatoare actualitate, demonstrandu-ne ca simplitatea si respectarea valorilor sunt si vor fi mereu caracteristicile unei mentalitati de invingator.

JIM STOVALL este absolvent al Oral Robert’s University, cu o diploma onorifica de doctor in Drept. A castigat un premiu Emmy pentru intreaga activitate si a primit prestigioase distinctii precum „Antreprenorul anului“ sau „Filantropul anului la nivel global“, alaturandu-se astfel unor personalitati precum Jimmy Carter sau Maica Teresa. Steve Forbes, CEO al revistei Forbes, il considera „unul dintre cei mai remarcabili oameni ai epocii noastre“.