Description
La finalul celui de-al Doilea Razboi Mondial, dupa infrangerea Germaniei naziste, Marianne von Lingenfels se intoarce la castelul candva impunator al familiei sotului ei, ajuns aproape o ruina. Vaduva a unui luptator din miscarea de rezistenta, ucis dupa atentatul esuat impotriva lui Hitler, din 20 iulie 1944, Marianne este hotarata sa respecte promisiunea facuta curajosilor complotisti, aceea de a le gasi si proteja sotiile, vaduve ale altor luptatori. Hotarata sa incropeasca o familie din ramasitele miscarii de rezistenta a sotului ei, impreuna cu alte doua femei trecute si ele prin razboi, Marianne descopera curand ca viziunea ei in alb si negru asupra lumii este subminata de complexitatea vietii, de secrete si pasiuni intunecate care le ameninta la tot pasul.
Prin combinatia de introspectie sociala si atmosfera de epoca, Vaduvele de la castel reprezinta un portret dramatic si, in acelasi timp, nuantat al razboiului si al consecintelor acestuia, explorand tema supravietuirii, a iubirii si, in final, a iertarii care urmeaza dupa o viata plina de dificultati.
Jessica Shattuck ne ofera o perspectiva noua si captivanta asupra urmarilor razboiului. […] Scris cu putere introspectiva si cu empatie, Vaduvele de la castel se numara fara indoiala printre romanele care releva adevaruri noi despre una dintre cele mai tragice epoci ale istoriei. – USA Today